
Piața muncii se schimbă: IT-ul și construcțiile pierd teren, alte domenii preiau conducerea
Peste jumătate dintre joburile postate în această perioadă s-au adresat candidaților cu maximum doi ani de experiență
27 Iunie 2025
citește mai multArticol de Emanuela Pană
Redactor
Samsung se pregătește să lanseze luna viitoare o versiune mai subțire a telefonului său pliabil de top, pentru a răspunde presiunii venite din partea unor branduri chineze ca Honor și Oppo.
Telefoanele pliabile au intrat în atenția publicului în 2019, odată cu lansarea primului model de acest tip de către Samsung. Între timp, producătorii chinezi au avansat rapid în materie de design, lansând modele semnificativ mai subțiri.
Spre exemplu, Galaxy Z Fold6 are o grosime de 12,1 mm și o greutate de 239 g, în timp ce Oppo Find N5 este mai compact, cu 8,93 mm grosime și 229 g. Honor Magic V3 merge și mai departe, cu un profil de 9,2 mm și doar 226 g.
„Cu telefoanele pliabile, subţirimea a devenit mai importantă ca niciodată. Utilizatorii nu mai acceptă compromisul unui telefon gros şi greu doar pentru a beneficia de un ecran mai mare”, a explicat Ben Wood, analist-şef la CCS Insight, potrivit News.ro.
Samsung anunță că următoarea serie Galaxy Z va include „cel mai subțire, ușor și avansat telefon pliabil de până acum”, potrivit unui articol publicat pe blogul oficial al companiei. Samsung ar urma să lanseze noua gamă în iulie, însă în aceeași perioadă – pe 2 iulie – Honor va prezenta în China noul Magic V5.
Chiar și cu toate inovațiile recente, telefoanele pliabile rămân un segment de nișă, reprezentând aproximativ 2% din vânzările globale de smartphone-uri în 2025, potrivit estimărilor CCS Insight.
Reducerea grosimii ar putea atrage mai mulți utilizatori către acest format, însă schimbarea comportamentului de consum continuă să fie o provocare majoră pentru industrie.
În acest context, analistul Ming-Chi Kuo susține că Apple ar putea intra pe piața telefoanelor pliabile începând de anul viitor, prin lansarea unui posibil model de iPhone pliabil – o mișcare care ar putea spori competiția într-un segment aflat încă la început de drum.
Noul iPhone pliabil promite tehnologie de top, însă nu toată lumea și-l va permite. Ca de obicei, Apple pune accent pe design, inovație și un ecosistem bine integrat, dar chiar și fanii loiali ar putea fi descurajați de prețul estimat: peste 2.000 de dolari.
Potrivit speculațiilor, viitorul iPhone pliabil ar urma să aibă un ecran principal de 7,8 inci, fără pliu vizibil, și un ecran secundar de 5,5 inci. Dispozitivul ar integra o cameră frontală sub ecran, două camere principale, senzor Touch ID și o baterie de capacitate mare.
Carcasa ar fi realizată din titan, iar mecanismul de pliere ar utiliza un aliaj special de titan și oțel inoxidabil. În format deschis, grosimea ar fi de doar 4,5 mm (ca o tabletă foarte subțire), iar închis, telefonul ar măsura între 9 și 9,5 mm.
Dacă zvonurile se confirmă, noul iPhone pliabil ar urma să fie poziționat ca un produs premium, echilibrând strategia Apple de a oferi și modele mai accesibile, precum iPhone 16e. Totuși, există posibilitatea ca proiectul să fie retras, așa cum s-a întâmplat în trecut cu inițiativa Apple Car. De altfel, compania a mai investit resurse considerabile în dezvoltarea unor produse ambițioase, pentru ca ulterior să renunțe la ele în faze avansate de testare.
Sursa foto: CNN
Vizualizări: 0
Vezi toate articolele
Vezi toate produsele